Virusul Zika în România! Ministerul Sănătății a confirmat!


Ministerul Sănătății a confirmat primul caz depistat cu virusul Zika în România. Este vorba despre o pacientă de 27 de ani care s-a întors dintr-o vacanță în Martinica. 
Infecția cu virusul Zika este transmisă de țânțari din specia Aedes, iar persoanele contaminate prezintă în general febră moderată, o erupție cutanată și conjunctivită. În mod normal, simptomele dispar într-o perioadă cuprinsă între două și șapte zile. Deocamdată nu există tratament sau vaccin specific, scrie Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pe site-ul său.
Tânăra a mers la spital a doua zi după ce s-a întors din Martinica, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății Laurentiu Colintineanu.
„Cazul ei este unul izolat, legat de o călătorie efectuată într-o zonă cu transmitere activă a virusului. Nu vorbim despre o infectare pe teritoriul României, ci despre un așa numit caz de import”, a adăugat el. Pacienta depistată cu acest virus în România se află acum sub supravegherea medicilor.

Ce trebuie să știe femeile însărcinate despre virusul Zika

Isteria  ”Zika” a creeat panică în mai toate statele lumii, inclusiv în țara noastră. Din păcate, virusul transmis de țânțarul tigru are consecințe devastatoare și nu ar trebui să fie deloc ignorant. Din cauză că este mult mai periculos pentru femeile însărcinate, dr. Silviu Istoc, medic specialist obstetrica-ginecologie, ne-a dezvăluit cam tot ce trebuie să știm despre acest virus.
Zika se transmite în general prin intermediul înțepăturii de tânțar infectat. Atunci când un tânțar intra în contact cu o persoană infectată, insecta se infectează și ea și devine purtătoare. Au fost, însă, confirmate și cazuri de transmitere pe cale sexuală, ca și prin transfuzii de sânge. În fiecare caz confirmat până acum, un bărbat care a călătorit în regiunile afectate de Zika a transmis virusul către parteneră, însă nu se știe încă dacă femeia poate transmite virusul bărbatului.

Virusul Zika în România – poate provoca paralizie

Virusul Zika riscă să se răspândească în numeroase ţări europene, inclusiv în România, avertizează Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Epidemiilor, precizând că ţânţari din specia celor care transmit boala au fost depistaţi la Marea Neagră.
Potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Epidemiilor (ECDPC), citat de agenţia AP, ţânţari din specia celor care transmit virusul Zika au fost depistaţi recent în nord-vestul Mării Negre, în Olanda şi pe Insula Madeira (Portugalia).
Există risc moderat ca virusul Zika, asociat cu microcefalia fătului, să apară în numeroase ţări europene, datorită încălzirii vremii. Este vorba de România, Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Italia, Malta, Monaco, Muntenegru, San Marino, Slovenia, Spania, Elveţia, Turcia şi Vatican.

MAE avertizează: acestea sunt țările în care poți fi infectat cu virusul Zika 

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe avertizează românii care plănuiesc să plece în vacanțe exotice că se expun infecției cu virusul Zika.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români asupra riscului de infecție cu virusul Zika (ZIKV) în unele zone ale lumii, ca urmare a anunţului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind epidemia cu transmitere locală a acestui virus în mai multe ţări: Barbados, Bolivia, Brazilia, Cap Verde, Columbia, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Fiji, Guyana Franceză, Guadelupe, Guatemala, Guyana, Haiti, Honduras, Maldive, Martinica, Mexic, Noua Caledonie, Panama, Paraguay, Puerto Rico, Saint Martin, Samoa, Insulele Solomon, Surinam, Thailanda, Venezuela.
Sursa:Libertatea.ro


EmoticonEmoticon